REVOLUŢIILE DIN 2011, DIN MENA, „PE ÎNŢELESUL OCCIDENTULUI/ Le rivoluzioni del 2011 in MENA, tali le capisce l'Occidente.

Once the outbreak of revolutions in MENA in 2011, Western media and academics have talked about this phenomenon and have defined it using only one name: the "Arab Spring". Because the revolutions in this space meant also the affirmation of Islamism defined, briefly, as a religion translated into ideology, and even seizure of power by political parties with Islamic doctrine, European researchers or from other zones than Arab-Muslim world, have spoken and written about the "Islamist Winter". Then, the West talked about the transition to democracy in some of MENA countries, comprised by the revolutionary wave. Without necessarily taking into account that, notwithstanding the fact that these revolutions may have had common points and goals - like removing the dictators, they are due to specific, internal causes, in each country. And as a consequence, separated evolutions. Successively, the analysts of international relations and policy have discussed the consequences of these movements as: the instability of the area, changes in security doctrines of international political actors, the assertion of new terrorist threats, migration, Syrian refugees' situation, trend of territorial fragmentation of some states - in order to form a complete picture of a changing world. The West is still talking about the clash of civilizations or is still "caught" in stereotypes: the non-Muslim majority believes often that the Muslim world is incapable of modernization, but not in terms of technology or way of life, but regarding the conceptions about society and political ideas. In 2015, are we sure we speak the same political language, in West and Middle East? Can we ignore the stereotypes - schematic mental images, ie incomplete - when we issue judgements on a space different from one that we live in? Romanian press, for example, hastened to speak, after the revolutions in Tunisia and Egypt, about the „chaos that swept the Arab world”. This paper aims to point out, briefly, how the West sees the revolutions that swept the countries in North Africa and Middle East, in 2011, and the role and effects of stereotypes in forming an image on this geopolitical space.

Odată cu izbucnirea revoluţiilor din MENA în 2011, media occidentale ca şi cercurile academice au vorbit despre acestea definindu-le cu un singur nume: „Primăvara Arabă”. Cum revoluţiile din acest spaţiu au însemnat şi afirmarea Islamismului, definit, pe scurt, ca religie tradusă în ideologie, şi chiar acapararea puterii de către formaţiuni politice cu doctrine islamiste, cercetătorii europeni sau din alte spaţii decât cel arabo-musulman au vorbit şi scris despre „iarna islamistă”. Apoi, despre tranziţia la democraţie în unele din ţările cuprinse de valul revoluţionar, fără a ţine seama de faptul că aceste revoluţii, deşi poate au avut puncte sau obiective comune – cum ar fi înlăturarea unor dictatori, au avut cauze interne specifice şi evoluţii conforme acestora. Rând pe rând analiştii politicii şi ai relaţiilor internaţionale au luat în discuţie toate consecinţele acestor mişcări: instabilitatea zonei, schimbările în doctrinele de securitate ale unor actori politci internaţionali, afirmarea noilor ameninţări teroriste, migraţia, situaţia refugiaţilor sirieni, tendinţele de „fărâmiţare teritorială” ale unor state. Toate pentru a forma tabloul complet al unei lumi în schimbare. Vorbim încă despre ciocnirea civilizaţiilor sau suntem încă prinşi în stereotipuri: mare parte a non-muslmanilor consideră lumea musulmană adesea ca incapabilă de modernizare, dar nu din punct de vedere al tehnologiilor sau modului de viaţă, ci al concepţiilor privind societatea şi din punct de vedere al ideilor politice. În 2015, suntem siguri că vorbim acelaşi limbaj politic, în Occident şi Orient? Putem să facem abstracţie de stereotipuri – imagini mentale schematice, deci incomplete – când “judecăm” un alt spaţiu decât cel în care trăim? Presa românească, de exemplu, s-a grăbit să vorbească după revoluţiile din Tunisia şi Egipt despre “haosul care a cuprins lumea arabă”. Lucrarea de faţă îşi propune să arate, succint, cum vede Occidentul revoluţiile care au cuprins în 2011 ţările din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu şi care este rolul şi efectele stereotipurilor în formarea unei imagini asupra acestui spaţiu geopolitic.